TRANSPORT GRATUIT - pentru valori mai mari de 1000 lei prin curier rapid! În această perioadă, din cauza fluxului de comenzi expedierea produselor existente în stoc se face prin prin DPD - România, în termen de maxim 72-96 ore ( 3-4 zile lucrătoare) de la lansarea comenzii.

Calorii nuci romanesti. Cât de importante sunt nucile pentru o nutriție și o viață sănătoase

Calorii nuci romanesti. Cât de importante sunt nucile pentru o nutriție și o viață sănătoase

Nucile se consumă de mii de ani. În Antichitate ele erau foarte apreciate mai ales în Persia, unde erau consumate mai ales la curtea regală. Acum aproape că nu există țară unde miezul de nucă să nu constituie un ingredient principal în prepararea dulciurilor. În California de exemplu, în anul 2021, nucile s-au numărat printre primele 10 cele mai importante mărfuri agricole, în Turcia nu ne-am putea imagina deserturile fără ele, iar la noi, dacă ar dispărea pentru totdeauna din cozonac, ne-am simți ca și cum am pierde o parte vitală din cultura noastră. Dintotdeauna nucile au fost considerate niște alimente prețioase. Dar de ce? Răspunsul la această întrebare l-am putea găsi relativ ușor dacă aruncăm o privire peste proprietățile nutriționale ale nucilor și vedem ce efecte au ele asupra sănătății organismului.

Înainte să cauți calorii nuci românești, să știi că nucile sunt bogate în calorii. Dar cu toate acestea, ele sunt extrem de hrănitoare și au nenumărate beneficii pentru sănătate.

Ce beneficii oferă nucile pentru organism?

1. Sănătatea inimii

Nucile sunt o sursă excelentă de acid alfa-linolenic (ALA), un acid gras omega-3 care este important pentru reducerea inflamației. De fapt, nucile noastre românești cu care ne-am obișnuit atât de mult sunt singurul tip de nuci care conține acizi grași omega-3 într-o cantitate semnificativă. Și datorită lor și a altor compuși care le transformă în superalimente, nucile pot reduce riscul de boli de inimă.

2. Sănătatea creierului

Studiile au arătat că antioxidanții și polifenolii (compușii) antiinflamatori care se găsesc în nuci pot îmbunătăți funcția creierului și pot încetini declinul mental care apare odată cu îmbătrânirea. Funcțiile cognitive includ memoria și capacitatea de a gândi.

3. Sănătatea intestinală

Sănătatea bacteriilor din intestin influențează sănătatea întregului organism. Din păcate însă, sănătatea acestor bacterii se bazează pe un echilibru foarte fragil, dar partea bună este că el poate fi ușor îmbunătățit cu ajutorul nucilor. Specialiștii au ajuns la concluzia că persoanele care consumă nuci în mod regulat au intestine mai sănătoase și se simt mai bine.

4. Prevenirea cancerului

Bacteriile și alte organisme care se găsesc în intestin iau compuși găsiți în nuci și produc urolitină. Datorită acesteia se poate reduce riscul dezvoltării unor anumite tipuri de cancer. Încă se fac cercetări pentru a înțelege pe deplin rolul nucilor în prevenirea cancerului, dar un lucru este cert: efectele lor asupra organismului sunt unele care merită studiate.

Câte nuci ar trebui să consum? Calorii nuci românești

Conform celor mai noi ghiduri de nutriție, compuse în ultimii cinci ani, se recomandă adulților care consumă în medie aproximativ 2000 de calorii pe zi, o cantitate de aproximativ 150 de grame de nuci și alte tipuri de semințe pe săptămână. O porție de nuci, respectiv 30 de grame, conține 2 grame de fibre, 4 grame de proteine, 18 grame de grăsimi și aproximativ 190 de calorii.

Ce nutrienți benefici pentru organism conțin nucile?

Deși nucile sunt bogate în calorii, sunt și bogate în nutrienți. Iar grăsimile nesaturate sănătoase din nuci te ajută să te simți sătul pentru un timp mai îndelungat. Așadar, nu ar trebui să-ți pese prea mult de numărul de calorii nuci românești pentru că, până la finalul zilei, nu vei ajunge să consumi mai multe calorii decât în mod obișnuit. Există cercetări care sugerează că modul în care grăsimea este stocată în nuci împiedică organismul să păstreze toate caloriile. Cu toate că o porție de nuci are 190 de calorii, se pare că din acestea doar aproximativ 145 sunt utilizabile. Nucile oferă de asemenea consumatorilor lor o bună parte din fierul și magneziul de care aceștia au nevoie zi de zi. Concret, într-o porție de nuci se găsește o cantitate de aproximativ 10-14% din necesarul zilnic de fier și magneziu.

Care sunt cele mai bune moduri de a consuma nuci?

Pentru a maximiza beneficiile nucilor pentru sănătate, caută să consumi miez de nucă crud, neprăjit. Îl poți savura pe post de gustare sau îl poți adăuga în fulgii de ovăz sau alte preparate pe care le consumi dimineața. Mai poți mânca miez de nucă în salate, dar și în prăjiturile preferate. Cu toate acestea, este important totuși să nu consumi nici măcar miez de nucă în exces, deoarece, în ciuda tuturor nutrienților pe care îi conține, el poate provoca și neplăceri celor care exagerează, asociate cu un aport prea ridicat de iod. Mai mult, înainte de a consuma nuci pune-ți întrebarea: de unde provin ele? Ca să fii sigur că ceea ce consumi este un aliment sănătos și bun pentru sănătatea ta, alege să cumperi doar din surse sigure cum ar fi magazinul nostru online, bacanii românești în care știi că poți să ai încredere sau platforme precum Fabricat în RO unde producătorii români și-au dat întâlnire ca să ajungă mai ușor la cei care au nevoie de produsele lor!
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!